Se făcea că urma să dau licența, dar înainte de asta se presupunea că trebuia să închei un stagiu de practică în facultate, stagiu care avea durata de un an. Pe perioada stagiului de practică urma să primesc diverse exerciții spre rezolvare, exerciții din toate domeniile, nu doar din cel filologic.
Așa că am început să vin periodic la facultate, chiar și la
anumite cursuri "de noapte" care țineau până la răsărit. Stăteam în
laboratorul 1, alături de doamna Gheorghe, care îmi supraveghea
progresul.
Am avut de făcut lucruri diverse cât pentru toată viața. Să
repar obiecte electronice, să cos, să pictez, să lucrez cu metale, să fac
experimente chimice, sunt doar câteva dintre sarcinile care mi-au fost date. La
un moment dat, a venit să mă supravegheze și profesorul de sport din școala generală.
Pe perioada cursurilor de noapte schimbam din când în când laboratorul pentru mai multă siguranță în timpul unor experimente. Într-o seară, s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva pe coridoare, un student pe care nu îi mai văzusem până atunci. Am început să vorbim. M-a dus până în "epicentrul clădirii", unde a luat-o razna, încet, dar sigur. De vreme ce eu găsisem un scaun și mă așezasem ca să verific niște mesaje pe LINE, el s-a a început să-mi spună că nu era deloc sigur pe propria persoană. Nu știa ce e cu certitudine, dacă e bărbat sau femeie, nu își mai știa numele dinainte de o presupusă "mare schimbare" din viața lui. Nu știa nici dacă era sortit să aibă alt nume după acea schimbare. Își uitase pur și simplu originile. Apoi, pe un ton dramatic, a mărturisit că a ales numele Ray ca să acopere nesiguranța din sufletul lui. Ray era numele perfect, era ca un fel de talisman pentru el.
Aș mai fi vrut să îl ascult puțin, dar a intervenit
profesorul de sport și m-a îndepărtat de el. Am intrat în bucluc și cu doamna Gheorghe și am
primit o mustrare destul de calmă la următoarea ședință cu ea. Apoi, după ce
s-au mai liniștit apele, a apărut un gardian și mi-a adresat și el fel și
fel de întrebări întortocheate, din toate domeniile în care avusesem până atunci
de făcut un proiect. Fiecare răspuns corect mă aducea cu un pas mai aproape
spre susținerea lucrării de licență.
Schimbare de cadru. Am stat efectiv o oră la intrarea în facultate, care semăna izbitor cu intrarea în școala generală. Urma să mă întâlnesc cu câteva profesoare de la master, dar nu de la japoneză, ci de la engleză.
Profesoarele m-au îndrumat către o cameră ciudată plină cu calculatoare prăfuite; părea a fi sala de informatică din liceu. Am aprins lumina, și numaidecât a apărut Alex Delcea, un elev de-al mamei. Trebuia să se antreneze pentru un campionat care îi urma, așa că s-a așezat aiurea la un calculator care era aprins și s-a apucat de un RUFZ. Primele câteva indicative au fost oribile, așa că nu a recepționat prea mult din ele. Apoi a intrat pe o pantă ascendentă.
Am văzut cum răsărea soarele în timp
ce Alex dădea în taste, așa că am stins lumina. Rezultatul antrenamentului
părea a fi un nou record pentru Alex, deci l-am aplaudat împreună cu alți
câțiva copii care intraseră în sală să se uite la el. Când m-am aplecat însă să
fotografiez rezultatul, am văzut că lipseau două sau trei cifre din el, ca și
cum ar fi fost o problemă cu displayul. Am ajuns la concluzia că trebuia să
repar calculatorul, apoi visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): d-na Gheorghe (coordonatoare licență), T.
Chițu (profesorul de sport din generală), Ray, câteva profesoare de la
master-ul de lingvistica limbii engleze, Alex Delcea (elev al mamei)
Comentarii
Trimiteți un comentariu