Se făcea că urma finala de la SW. Jucam în Clique Couture, unde Luu, Alee și Chie aleseseră să meargă ca membri. Abia așteptam ziua în care să pot juca din nou în finală cu ei. Totuși, cum ghinionul e mare, s-a produs o eroare în joc și nu se vedea că am fi în divizia de aur. Nu arăta ca o finală și aveam ca oponenți niște cluburi mult prea slabe. Eram siguri că avea să se schimbe line-up-ul, și ne rugam să primim din nou ceva ușor. Ni s-au năruit sperantele când am văzut că după remedierea erorii, am nimerit fix cu Rituals 1, care e cel mai bun club din joc.
S-a schimbat cadrul. Mă săturasem să joc în SW și am zis să
ascult puțină muzică, să-mi ridic moralul. Am luat căștile, mi le-am pus pe
urechi, am încercat să le pornesc, și ce să vezi. Nu se auzea decât într-o cască,
iar sunetul era tremurat și foarte slab. Nici măcar nu se mai auzea când se
conecta bluetooth-ul. Mi-a trecut prin minte un incident petrecut cu zile în urmă
în realitate, când lovisem accidental căștile. Le-am dat deci jos și le-am
dezasamblat, ca să văd dacă puteam repara difuzorul stricat. Dar șoc și groază,
mi-a picat difuzorul din mână. M-am speriat și am început să tremur, pentru că
știam că aveam oricum o problemă cu difuzorul de la telefon, ceea ce însemna că
nu mai puteam asculta muzică în SW și că va fi trebuit să îmi iau alte căști
după ce mama îmi spusese clar că pe astea nu mai voia să le stric.
Am mers în vizită la bunica să mă calmez. Am găsit-o făcând mâncare
și am început să-mi spun ofurile în fața ei de parcă era un duhovnic. Simțeam
cum stresul dispărea încetul cu încetul. Am trecut apoi la glume, ca să nu-i
persist totuși numai într-o dramă de la un capăt la altul al vizitei.
Brusc, mi-am amintit că trebuia să iau o carte de engleză de acasă, fiindcă îmi urma un examen. Am fugit rapid și, când m-am întors, bunica avea alți "musafiri". Mătușa și unchiul meu veniseră în vizită. Am înghețat în pragul casei când le-am auzit vocile venind din sufragerie. Am intrat totuși, înghițind orice cuvânt, salutând-o pe bunica numai din priviri. Am stat tăcută lângă mașina de cusut, ascultând poveștile celor doi și comentariile bunicii. Nu voiam să stau degeaba, așa că mi-am scos căștile și am încercat din nou să le repar.
La un moment dat, auzind o conversație care mi se
părea cât de cât interesantă, am încercat să intru în vorbă cu cei trei, mai
mult de dragul bunicii. Am fost însă ignorată, iar unchiul și mătușa păreau să
ridice tonul astfel încât să mă acopere, să mă facă să par neimportantă. Am
continuat să încerc să vorbesc cu bunica, până când, la un moment dat, unchiul
s-a înfuriat și mi-a spus să-mi țin gura, că n-am dreptul să vorbesc. A
continuat prin a spune pe un ton nesimțit că nu înțelege de ce trebuia eu să
fiu în casa aia ori de câte ori voiau ei să vină "în vizită la
părinți". Mătușa l-a aprobat. M-am ridicat de la masă și am ieșit pe hol,
plângând. M-am întors când am realizat că îmi pierdusem difuzorul de la căști,
dar pe măsură ce stăteam mai mult să-l caut, simțeam tot mai multă agresivitate
din partea celor doi, chiar cu rugămințile bunicii să mă lase în pace.
S-a schimbat cadrul. Întârziasem la examenul parțial la
engleză din cauză că stătusem să plâng. Din fericire, profesoara m-a lăsat
totuși să intru după ce i-am povestit pe nerăsuflate ce se întâmplase. Mi-a dat
o foaie și, enervată de atitudinea unchiului meu, a început să țipe prin clasă
că nu i se părea deloc corect tratamentul pe care tocmai îl primisem. A stat
lângă banca mea pe toată perioada examenului, adresându-mi din când în când fel
și fel de întrebări cu privire la situația din familie. S-a oferit chiar să
vorbească cu decanul despre problemele mele.
S-a schimbat din nou cadrul și am ajuns acasă. Mama tocmai
venise de la serviciu și nu prea părea în apele ei. Era obosită, extenuată,
sfârșită, atât fizic cât și mental. Am întrebat-o ce se întâmplase la muncă și
mi-a răspuns gâfâind că nu mai poate să îndure atâta stres, că simte că îi vine
sfârșitul. Mi-a zis că îi e somn și că vrea să doarmă, moment în care m-au
trecut fiorii.
În ultimul cadru eram din nou în camera mea. Stând
sprijinită de șifonier, am auzit-o pe mama venind în fugă. Vorbea la telefon cu un domn care tocmai îmi verificase lucrarea de licență (gen proofread, dar nu pricep de ce el și nu eu). Totul părea să fie în
regulă. Aveam nevoie doar de o adresă instituțională ca să pot preda lucrarea.
Problema era că nu aveam o adresă instituțională, și nici posibilitatea de a
cere una. "Atunci nu o să-ți poți prezenta licența," mi-a spus domnul. Mama a ieșit din cameră, în timp ce eu simțeam cum o luam încet razna cu
telefonul la ureche.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Luu, Alee, Chie (prieteni de pe Cocoppa) - menționați, mama, bunica, mătușa și unchiul, d-na Ionoaia (profesoara de engleză)
Joc: Cocoppa Play
Comentarii
Trimiteți un comentariu