Se făcea că eram colegă de facultate cu Vancea, prietenul Andreei. Deși el era în Cluj și eu în București, ne mai întâlneam din când în când la subsolul facultății mele să ne luăm câte o cafea.
Eu îmi luasem liber un an de la școală și când m-am decis să mă întorc, cică începuse deja sesiunea. Eram stresată în legătură cu colegii pe care nu îi cunoșteam și vorbeam mereu la telefon cu Andreea despre asta. Și cu Vancea vorbeam, dar doar când mă punea mama.
Într-o oarecare bună zi care în vis era 15 septembrie (deși repet, începuse sesiunea de iarnă), m-am trezit cu gândul să mă duc la facultate să îmi salut profesorii la balul de absolvire. Singura problemă era că... stătea să plouă. Ploaie de-aia cu grindină și descărcări electrice cum îmi place mie (vezi să nu). M-am dus să țip la mama că eu nu mă duc nici plătită la facultate pe vremea asta, dar ea a crezut că nu voiam la facultate pentru că nu puteam să mă îmbrac singură, așa că mi-a adus un majordom =)))))))))))).
După ce m-am îmbrăcat cu ajutorul majordomului și mi-am băut ceaiul de fructe care era în loc de mic dejun, mama a insistat din nou să plec la facultate. Am fost încă o dată refractară, așa că mama s-a gândit la o soluție - să mă trimită cu Vancea la școală, că poate așa nu-mi mai era frică. A sunat deci în Cluj la Vancea care abia se trezise. La el era ora 6 jumate dimineața, nu știu cum. Deși a bombănit câteva minute bune, a fost de acord să vină până în București să mă ajute.
M-am trezit cu el intrând pe geam în casă la scurt timp după încheierea apelului. Am schimbat câteva vorbe și i-am zis mamei că plecăm imediat cu limuzina care parcase în spatele blocului. Am sărit mai apoi împreună de la etaj și, spre surprinderea mea, nu am luat nicio limuzină. Începuse și ploaia, iar Vancea m-a luat prin fața blocului să mergem la troleu. Am luat-o și în direcția greșită la început, ca să stăm mai mult în ploaie :/
Schimbându-se cadrul, m-am pomenit într-o clasă decorată ca în școlile primare. Ăla era laboratorul 1, unde făceam noi japoneza. M-a întâmpinat d-na Raianu cu o față de "ce doamne ferește cauți aici', deși din voce părea că e foarte mândră să mă vadă. M-a poftit în prima bancă să dau examen la Sokudoku no nihongo (speed-reading), dar m-a ținut de vorbă pe toată perioada examenului, în timp ce pe Vancea l-a exilat la subsol. După terminarea examenului am fost poftită pe culoar. Tot d-na Raianu mi-a urat baftă în sesiune, adăugând un "ne vedem la bal."
M-am dus jos la subsol unde l-am găsit pe Vancea fumând și sorbind din cafea cu o față foarte grumpy. Îl sunase și Andreea și ne-am găsit toți 3 să vorbim despre cât de nașpa ne fusese ziua. În finalul visului, am început să mă cert cu Vancea zicând că poate dacă nu săream pe geam să ne ducem la Mega Image, lucrurile ar fi avut o altă întorsătură. Mai apoi, s-a luat curentul și s-a repetat visul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Andreea (prietenă apropiată), Vancea (prietenul Andreei), d-na Raianu (profesoară de japoneză)
Eu îmi luasem liber un an de la școală și când m-am decis să mă întorc, cică începuse deja sesiunea. Eram stresată în legătură cu colegii pe care nu îi cunoșteam și vorbeam mereu la telefon cu Andreea despre asta. Și cu Vancea vorbeam, dar doar când mă punea mama.
Într-o oarecare bună zi care în vis era 15 septembrie (deși repet, începuse sesiunea de iarnă), m-am trezit cu gândul să mă duc la facultate să îmi salut profesorii la balul de absolvire. Singura problemă era că... stătea să plouă. Ploaie de-aia cu grindină și descărcări electrice cum îmi place mie (vezi să nu). M-am dus să țip la mama că eu nu mă duc nici plătită la facultate pe vremea asta, dar ea a crezut că nu voiam la facultate pentru că nu puteam să mă îmbrac singură, așa că mi-a adus un majordom =)))))))))))).
După ce m-am îmbrăcat cu ajutorul majordomului și mi-am băut ceaiul de fructe care era în loc de mic dejun, mama a insistat din nou să plec la facultate. Am fost încă o dată refractară, așa că mama s-a gândit la o soluție - să mă trimită cu Vancea la școală, că poate așa nu-mi mai era frică. A sunat deci în Cluj la Vancea care abia se trezise. La el era ora 6 jumate dimineața, nu știu cum. Deși a bombănit câteva minute bune, a fost de acord să vină până în București să mă ajute.
M-am trezit cu el intrând pe geam în casă la scurt timp după încheierea apelului. Am schimbat câteva vorbe și i-am zis mamei că plecăm imediat cu limuzina care parcase în spatele blocului. Am sărit mai apoi împreună de la etaj și, spre surprinderea mea, nu am luat nicio limuzină. Începuse și ploaia, iar Vancea m-a luat prin fața blocului să mergem la troleu. Am luat-o și în direcția greșită la început, ca să stăm mai mult în ploaie :/
Schimbându-se cadrul, m-am pomenit într-o clasă decorată ca în școlile primare. Ăla era laboratorul 1, unde făceam noi japoneza. M-a întâmpinat d-na Raianu cu o față de "ce doamne ferește cauți aici', deși din voce părea că e foarte mândră să mă vadă. M-a poftit în prima bancă să dau examen la Sokudoku no nihongo (speed-reading), dar m-a ținut de vorbă pe toată perioada examenului, în timp ce pe Vancea l-a exilat la subsol. După terminarea examenului am fost poftită pe culoar. Tot d-na Raianu mi-a urat baftă în sesiune, adăugând un "ne vedem la bal."
M-am dus jos la subsol unde l-am găsit pe Vancea fumând și sorbind din cafea cu o față foarte grumpy. Îl sunase și Andreea și ne-am găsit toți 3 să vorbim despre cât de nașpa ne fusese ziua. În finalul visului, am început să mă cert cu Vancea zicând că poate dacă nu săream pe geam să ne ducem la Mega Image, lucrurile ar fi avut o altă întorsătură. Mai apoi, s-a luat curentul și s-a repetat visul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Andreea (prietenă apropiată), Vancea (prietenul Andreei), d-na Raianu (profesoară de japoneză)
Comentarii
Trimiteți un comentariu