Se făcea că fusesem cu mama și cu niște profesori și alții într-o excursie prin București. Au mai participat și nașii și niște prietene de-ale mamei care în final s-au certat cu ea din varii motive. Pe toată perioada excursiei eu m-am jucat pe Ikemen Revolution - am făcut questuri, cum ar fi, am prins bufnițe, am găsit nu știu ce melodii, am vizitat obiective dubioase și multe alte prostii.
Când a fost să plecăm înapoi acasă, eram puțin tristă că nu mai putusem să joc și se terminase eventul cu questurile. Nu am mai reușit să mă ating de ultimele 2 quest-uri pentru că nu avusesem bani cu care să plătesc pentru ele.
Asta e, nu mai puteam face nimic. Ne-am urcat într-un autocar care urma să ne oprească pe fiecare la noi acasă când ajungeam. Eu plănuiam să înregistrez toată călătoria pe video, așa că mi-am luat tableta. Nu știu ce i-am făcut mai exact, dar mi-am dat într-un târziu seama că nu înregistrasem nimic. Atât prietenii mamei și copilul lor cât și nașa, nașul și copilul lor coborâseră din autocar. Toate interacțiunile cu ei de pe perioada călătoriei fuseseră pierdute, ce să mai zic de peisajele frumoase pe care credeam că le prinsesem pe film. Stăteam și mă uitam pe geam la cum familia se îndepărta de vehicul iar copilul striga fericit după mama. De nervi, am apăsat în sfârșit butonul de record de la telefon, că măcar ăla eram sigură ca înregistrează. Eram hotărâtă să verific totuși când ajungeam acasă dacă chiar nu s-a înregistrat nimic.
De la o vreme, începusem să mă simt ca în Kuroshitsuji, iar sentimentul s-a accentuat în momentul în care un prof de religie și o profă de mate, prieteni de asemenea cu mama, au coborât în fața unei reședințe de vampiri care nu aveam nici cea mai vagă idee cum ajunsese acolo. Îmi aduc aminte că vorbisem cu ei despre școală și despre problema care mă ținuse departe de ea mai multă vreme, despre faptul că oamenii erau curioși dacă puteam reveni. Le-am povestit și despre întâmplarea de la Michi Biraki, unde una dintre profesoarele de la secția de japoneză mi-ar fi spus că mai exista o cale ca eu să ajung în Japonia, chiar dacă am pierdut șansa de acum. Am început apoi să mă gândesc la Antonia și la Camelia, care în vis erau deja în Japonia și încercam să mă pun în pielea lor. Îmi imaginam cum va fi viața mea în Japonia în viitorul care părea îndepărtat.
După plecarea de la reședința vampirilor, mai rămăsesem în mașină cu Krory si Road, iar Road nu părea să aibă idei prea ortodoxe în privința lui Krory. L-a trecut prin toate quest-urile de la jocul meu otome, dar erau puțin mai crude decât găsirea unei bufnițe sau aranjarea unor obiecte într-o anumita ordine. La un moment dat, săracul Krory se deșira pe acolo (la propriu) și eu mă uitam la el ca și cum m-aș fi uitat la un film.
Finalul brusc al visului a adus pentru Krory o disperare cruntă pentru că s-a trezit legat de roțile unui tren și i se vedea doar capul. Atunci, a apărut de nicăieri Road și a întrebat pe un ton sadic: 'îți aduci aminte de rupătorul de gâturi 3000?" Krory a început să plângă că vrea acasă și să se gândească la Lavi si chiar aș mai fi vrut să zăbovesc, să văd cum se vor fi terminat lucrurile, dar m-am trezit brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, nașii, copilul nașilor, Antonia, Camelia (prietene de la facultate) - menționate
Anime/Manga: D.Gray-Man
Joc: Ikemen Revolution
Caractere: Road Kamelot, Arystar Krory, Lavi (menționat)
Când a fost să plecăm înapoi acasă, eram puțin tristă că nu mai putusem să joc și se terminase eventul cu questurile. Nu am mai reușit să mă ating de ultimele 2 quest-uri pentru că nu avusesem bani cu care să plătesc pentru ele.
Asta e, nu mai puteam face nimic. Ne-am urcat într-un autocar care urma să ne oprească pe fiecare la noi acasă când ajungeam. Eu plănuiam să înregistrez toată călătoria pe video, așa că mi-am luat tableta. Nu știu ce i-am făcut mai exact, dar mi-am dat într-un târziu seama că nu înregistrasem nimic. Atât prietenii mamei și copilul lor cât și nașa, nașul și copilul lor coborâseră din autocar. Toate interacțiunile cu ei de pe perioada călătoriei fuseseră pierdute, ce să mai zic de peisajele frumoase pe care credeam că le prinsesem pe film. Stăteam și mă uitam pe geam la cum familia se îndepărta de vehicul iar copilul striga fericit după mama. De nervi, am apăsat în sfârșit butonul de record de la telefon, că măcar ăla eram sigură ca înregistrează. Eram hotărâtă să verific totuși când ajungeam acasă dacă chiar nu s-a înregistrat nimic.
De la o vreme, începusem să mă simt ca în Kuroshitsuji, iar sentimentul s-a accentuat în momentul în care un prof de religie și o profă de mate, prieteni de asemenea cu mama, au coborât în fața unei reședințe de vampiri care nu aveam nici cea mai vagă idee cum ajunsese acolo. Îmi aduc aminte că vorbisem cu ei despre școală și despre problema care mă ținuse departe de ea mai multă vreme, despre faptul că oamenii erau curioși dacă puteam reveni. Le-am povestit și despre întâmplarea de la Michi Biraki, unde una dintre profesoarele de la secția de japoneză mi-ar fi spus că mai exista o cale ca eu să ajung în Japonia, chiar dacă am pierdut șansa de acum. Am început apoi să mă gândesc la Antonia și la Camelia, care în vis erau deja în Japonia și încercam să mă pun în pielea lor. Îmi imaginam cum va fi viața mea în Japonia în viitorul care părea îndepărtat.
După plecarea de la reședința vampirilor, mai rămăsesem în mașină cu Krory si Road, iar Road nu părea să aibă idei prea ortodoxe în privința lui Krory. L-a trecut prin toate quest-urile de la jocul meu otome, dar erau puțin mai crude decât găsirea unei bufnițe sau aranjarea unor obiecte într-o anumita ordine. La un moment dat, săracul Krory se deșira pe acolo (la propriu) și eu mă uitam la el ca și cum m-aș fi uitat la un film.
Finalul brusc al visului a adus pentru Krory o disperare cruntă pentru că s-a trezit legat de roțile unui tren și i se vedea doar capul. Atunci, a apărut de nicăieri Road și a întrebat pe un ton sadic: 'îți aduci aminte de rupătorul de gâturi 3000?" Krory a început să plângă că vrea acasă și să se gândească la Lavi si chiar aș mai fi vrut să zăbovesc, să văd cum se vor fi terminat lucrurile, dar m-am trezit brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, nașii, copilul nașilor, Antonia, Camelia (prietene de la facultate) - menționate
Anime/Manga: D.Gray-Man
Joc: Ikemen Revolution
Caractere: Road Kamelot, Arystar Krory, Lavi (menționat)
Comentarii
Trimiteți un comentariu