La începutul visului se făcea că ploua și trebuia să plec împreună cu mama și cu încă cineva până la Piața Unirii - cred. Sau Obor. Așadar, am mers pe jos până la metrou și am coborât ca să așteptăm minunea. Totul a decurs perfect normal cu primele 2 metrouri schimbate. Însă, când am luat metroul care ajungea la Obor, am observat cu stupoare că deși se presupunea că eram sub pământ, trenul nu avea tunel în care să intre. Am mers din greșeală o stație în plus și când am coborat, dându-ne seama de greșeală, am făcut cale întoarsă spre un alt tren care dădea să plece din stație. Mama tipa disperată la mine "Hai, hai, urcă!", dar s-au închis ușile fix când am vrut să pun piciorul în vagon.
Ce era de făcut? Profitând de faptul că nu exista tunel, am urmărit cu privirea metroul care începuse să se învârtă prin subteran și m-am luat după el, fugind printre oameni ca disperata până s-a oprit. Nu știu exact cum am reușit să țin pasul, că eu în realitate nu pot urmări nici troleul.
Când s-au deschis ușile, mama a fost bucuroasă să mă vadă, deși abia dacă mai respiram. Am plecat în treaba noastră la cumpărături, iar mai apoi la o cafenea. Menționez că metroul ăla după care am fugit avea vorbitorul defect și a zis ceva de genul 'urmează stația Centrul Vechi'.
S-a schimbat cadrul. M-am pomenit într-o casă străină cu o femeie care se oferise să aibă grijă de mine până când mă făceam bine (când o mai fi și aia). În fiecare dimineață când mă trezeam, femeia îmi făcea clătite și ouă cu șuncă și toate poftele, drept pentru care îmi era mai mare dragul să intru în bucătărie. Singura problemă pe care o aveam era aceea că femeia era mult prea mămoasă, mă lua mereu în brațe să mă pupe și mă striga puișor. Și vorbesc serios. Mereu. Nu știu cât am stat mai exact acolo, dar știu că la un moment dat s-a schimbat cadrul și am ajuns acasă.
Stăteam în pat. Era seară și mă uitam la D Gray Man. Am văzut eu așa, frumos episoadele de la 1 la vreo 20 și ceva, și la un moment dat am sărit peste mai multe episoade (cam vreo 90, așa). Fără să-mi dau seama. M-am uitat în continuare până am dat de Nea și am rămas proastă, că eu nu știam că apare din primele 50 de episoade.
Când m-am uitat mai bine, am văzut că eu mă uitasem de fapt la episodul 7 din Hallow și am zis gen 'aaaaa, deci nu mi s-a părut când am zis că vocea lui Allen pare schimbată!' Tot ce pot să presupun este că mi s-ar fi părut atât de normal să îl aud pe Allen cu vocea aia, încât nici nu am dat atenție schimbării. Dar, întrebarea mea logică din realitate rămâne... bun, nu ți-ai dat seama la voci. Dar GRAFICA?? Că e destul de diferită după 10 ani, zic.
În următoarea schimbare de cadru m-am pomenit în centrul vechi cu grupulețul vesel. Fusesem pe la Cărturești, după care planificase Nichita ceva excursie până la stadionul național, unde urma să vedem un meci. Cu toate astea, nu a fost chip să ajungem la meci pentru că ne-am oprit și la Starbucks și la sushi și în multe alte locuri unde am zăbovit, vorbind despre vremurile trecute. Am povestit și eu ce se mai întâmplase în viața mea în ultima lună, după care a venit vorba de licență și de cum îmi dădusem eu carnetul și legitimația la secretariat când îmi înghețasem anul.
S-a schimbat apoi din nou cadrul și am ajuns acasă, în baie. Trebuia să mă spăl pe mâini pentru că venea pizza pe care o comandase mama. Când am ridicat însă mâneca de la pijama să mă spăl, am văzut o ditamai rana însângerată pe incheietură. Am acoperit-o imediat cu ceva, dar am simțit cum mi se crăpa pielea și mai sus și se transformă tot așa, în răni însângerate. Nu știu de ce, dar am ales să-mi dau bluza de pijama jos ca să bandajez ranile, deși puteam să o fac și cu pijamaua pe mine. Am descoperit astfel că orice curent care se simțea pe mâna rănită provoca mai multe răni. A fost un chin până când am reușit să-mi pun din nou bluza pentru că mă ustura mâna în ultimul hal. Am reușit cumva să ascund rănile de mama cât timp am fost la masă. Problema e că la un moment dat, am mușcat dintr-o unghie pentru că mă deranja și..... s-a rupt toată. Nu am sângerat sau ceva, dar s-a simțit foarte ciudat și la un moment dat mi se mai și lipise o scamă de partea în care fusese unghia. M-am dus din nou la baie să mă spăl și am văzut că rănile de pe braț dispăruseră miraculos.
Ziua următoare m-am pomenit la școală, povestindu-le colegilor ce pățisem. Nichita și Gabi păreau foarte afectați, Antonia m-a luat în brate, iar Georgiana făcea tot felul de afirmații cu privire la ce aș fi putut avea. Începusem să intru la bănuieli morbide, așa că în finalul visului ajunsesem să caut pe google ce însemna dacă îți sângera random bratul :///.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Nichita, Gabi, Antonia, Georgiana (prieteni de la facultate)
Anime/Manga: D.Gray-Man
Caractere: Nea D. Campbell, Allen Walker (menționați)
Ce era de făcut? Profitând de faptul că nu exista tunel, am urmărit cu privirea metroul care începuse să se învârtă prin subteran și m-am luat după el, fugind printre oameni ca disperata până s-a oprit. Nu știu exact cum am reușit să țin pasul, că eu în realitate nu pot urmări nici troleul.
Când s-au deschis ușile, mama a fost bucuroasă să mă vadă, deși abia dacă mai respiram. Am plecat în treaba noastră la cumpărături, iar mai apoi la o cafenea. Menționez că metroul ăla după care am fugit avea vorbitorul defect și a zis ceva de genul 'urmează stația Centrul Vechi'.
S-a schimbat cadrul. M-am pomenit într-o casă străină cu o femeie care se oferise să aibă grijă de mine până când mă făceam bine (când o mai fi și aia). În fiecare dimineață când mă trezeam, femeia îmi făcea clătite și ouă cu șuncă și toate poftele, drept pentru care îmi era mai mare dragul să intru în bucătărie. Singura problemă pe care o aveam era aceea că femeia era mult prea mămoasă, mă lua mereu în brațe să mă pupe și mă striga puișor. Și vorbesc serios. Mereu. Nu știu cât am stat mai exact acolo, dar știu că la un moment dat s-a schimbat cadrul și am ajuns acasă.
Stăteam în pat. Era seară și mă uitam la D Gray Man. Am văzut eu așa, frumos episoadele de la 1 la vreo 20 și ceva, și la un moment dat am sărit peste mai multe episoade (cam vreo 90, așa). Fără să-mi dau seama. M-am uitat în continuare până am dat de Nea și am rămas proastă, că eu nu știam că apare din primele 50 de episoade.
Când m-am uitat mai bine, am văzut că eu mă uitasem de fapt la episodul 7 din Hallow și am zis gen 'aaaaa, deci nu mi s-a părut când am zis că vocea lui Allen pare schimbată!' Tot ce pot să presupun este că mi s-ar fi părut atât de normal să îl aud pe Allen cu vocea aia, încât nici nu am dat atenție schimbării. Dar, întrebarea mea logică din realitate rămâne... bun, nu ți-ai dat seama la voci. Dar GRAFICA?? Că e destul de diferită după 10 ani, zic.
În următoarea schimbare de cadru m-am pomenit în centrul vechi cu grupulețul vesel. Fusesem pe la Cărturești, după care planificase Nichita ceva excursie până la stadionul național, unde urma să vedem un meci. Cu toate astea, nu a fost chip să ajungem la meci pentru că ne-am oprit și la Starbucks și la sushi și în multe alte locuri unde am zăbovit, vorbind despre vremurile trecute. Am povestit și eu ce se mai întâmplase în viața mea în ultima lună, după care a venit vorba de licență și de cum îmi dădusem eu carnetul și legitimația la secretariat când îmi înghețasem anul.
S-a schimbat apoi din nou cadrul și am ajuns acasă, în baie. Trebuia să mă spăl pe mâini pentru că venea pizza pe care o comandase mama. Când am ridicat însă mâneca de la pijama să mă spăl, am văzut o ditamai rana însângerată pe incheietură. Am acoperit-o imediat cu ceva, dar am simțit cum mi se crăpa pielea și mai sus și se transformă tot așa, în răni însângerate. Nu știu de ce, dar am ales să-mi dau bluza de pijama jos ca să bandajez ranile, deși puteam să o fac și cu pijamaua pe mine. Am descoperit astfel că orice curent care se simțea pe mâna rănită provoca mai multe răni. A fost un chin până când am reușit să-mi pun din nou bluza pentru că mă ustura mâna în ultimul hal. Am reușit cumva să ascund rănile de mama cât timp am fost la masă. Problema e că la un moment dat, am mușcat dintr-o unghie pentru că mă deranja și..... s-a rupt toată. Nu am sângerat sau ceva, dar s-a simțit foarte ciudat și la un moment dat mi se mai și lipise o scamă de partea în care fusese unghia. M-am dus din nou la baie să mă spăl și am văzut că rănile de pe braț dispăruseră miraculos.
Ziua următoare m-am pomenit la școală, povestindu-le colegilor ce pățisem. Nichita și Gabi păreau foarte afectați, Antonia m-a luat în brate, iar Georgiana făcea tot felul de afirmații cu privire la ce aș fi putut avea. Începusem să intru la bănuieli morbide, așa că în finalul visului ajunsesem să caut pe google ce însemna dacă îți sângera random bratul :///.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Nichita, Gabi, Antonia, Georgiana (prieteni de la facultate)
Anime/Manga: D.Gray-Man
Caractere: Nea D. Campbell, Allen Walker (menționați)
Comentarii
Trimiteți un comentariu