Se făcea că mă jucam pe IkeRevo și erau șanse crescute să primesc cărți de joc mai puternice de la gacha. În comparație cu realitatea, animația din joc de când dădeai la gacha era puțin diferită, în sensul că puteai să vezi din start fața personajului pe care aveai să îl primești. Așa se face că, avand multe monede, am început să dau în disperare, poate-poate îmi venea a doua carte de 5 stele a lui Loki, sau orice altă carte de 5 stele, ca să pot asculta mai multe mesaje vocale. Cred că în vis exista și o opțiune care îmi permitea să dau de 3 ori la gacha dintr-un foc, altfel nu îmi explic cum s-a putut să dau o singură monedă și să mă trezesc pe ecran cu 3 cărți de 4, respectiv 5 stele - dintre care niciuna nu era cu Loki, dar erau niște personaje destul de agreabile. Am primit și o carte de 5 stele cu Oliver, pălărierul nebun care nu-l suporta pe Loki și am fost fericită că aveam altă carte de 5 stele la colecție, dar mi-am promis că nu o voi pune niciodată fundal pe ecranul principal. Menționez că Oliver nici măcar nu suna ca Oliver. Am mai dat după Loki și tot n-a fost chip să-l iau, dar mi-au venit niște cărți cu bunăciuni, deci nu mă plâng. La ultima încercare mi-a venit o carte ciudată care era de 3 stele, dar avea mesaje vocale. I se zicea 'cartea începătorului' și era cu un personaj pe care nu îl mai văzusem până atunci.
S-a schimbat cadrul și m-am pomenit la metrou. Nu știu în ce metrou m-am urcat, cert e că la un moment dat, m-am pomenit într-o lume paralelă ciudată care era D.Gray-Man și nu prea, în sensul că nimic nu corespundea cu peisajele din D.Gray-Man. Am ajuns la un fel de fermă care era de fapt reședința Campbell. Se zvonea că Nea (care nu arăta ca Nea) era un trădător și un nenorocit de care toată lumea voia să scape. M-am pomenit în fața unei scene în care Nea vorbea cu Allen din trecut. La un moment dat, Nea s-a apropiat de Allen puțin mai mult decât permite legea și l-a sărutat, spunându-i că nu se va mai întoarce niciodată la fermă și transformându-se apoi într-un lup alb. Am fost martoră la niște lupte ale lupului alb cu diverse personaje pe care nu le cunoșteam. Cred că în final lupul a murit iar Allen din trecut îl mângâia ușor pe cap și plângea cu lacrimi amare.
S-a schimbat iar cadrul și am ajuns la facultate. Se terminase anul universitar. Am dat de Georgiana, care făcuse ditamai biblioraftul cu toate lucrarile de licență la gramatică. Printre acele lucrări, mi-am găsit și eu numele, dar fără să fi făcut ceva la lucrare. Scria 'incomplet' lângă numele meu, deducând de aici că tot cu doamna Raianu o să trebuiască să îmi fac licența când mă întorc din 'vacanță'. M-am resemnat și am zis că și cu profa și fără profa, eu tot vreau să îmi schimb tema de licență pe ceva puțin mai abstract, mai general, că am animeuri, dar ce folos dacă nu le pot introduce în bibliografie pentru că nu sunt din surse oficiale?
Am plecat de la facultate și m-am pomenit iar în D.Gray-Man, dar cadrul a fost fugitiv. Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Georgiana (prietenă de la facultate), d-na Raianu (profesoară de japoneză)
Anime/Manga: D.Gray-Man
Joc: Ikemen Revolution
Caractere: Loki Genetta, Oliver Knight (Ikemen Revolution) - menționați; Nea D. Campbell, Allen Walker - "Allen" (D.Gray-Man)

Comentarii
Trimiteți un comentariu