Se făcea că eram acasă și stăteam în treaba mea, așteptând să se întoarcă mama de la serviciu sau de unde era. La un moment dat, a sunat cineva la sonerie și când am deschis, m-am trezit cu ditamai pachetul de chestii dulci??? Nu mai știu exact ce erau, dar le ziceam biscuiți Oreo, chiar dacă nu semănau cu niște biscuiți Oreo.
M-am instalat frumos pe fotoliul din sufragerie și, ca să nu stau pe mutește, am pornit youtube-ul. O vloggeriță străină tocmai fusese păcălită de un mușteriu de la teleshopping și își povestea cu ardoare experiența. Mi se pare că își comandase, pe lângă electrocasnice, niște dulciuri sau o pizza prin teleshopping și nu înțelegea de ce nu veniseră ca lumea. Povestea cum a făcut reclamație și cum în ziua 2 a primit un e-mail de la Mega Image în care oamenii își cereau scuze pentru eroarea comisă. Mă uitam la biscuiții mei și îi cântăream cu privirea. Începusem să cred că și eu fusesem păcălită.
Am închis ochii și am început să visez la D.Gray-Man. Abia așteptam să îmi răspundă Meimei la mesaje, dar era ocupată cu examenele și nu își permitea să ia pauze de la învățat pentru că examenul care îi urma era super greu.
Revenind la gândurile cu D.Gray-Man, îmi plutea prin minte exact scena în care Allen fusese capturat și întemnițat de către cei din Central, care îl suspectau de trădare și alianță cu Noah din cauză că se trezise Nea în interiorul lui. Tare mi-aș fi dorit să le închidă gurile veșnic, să le spună că sunt niște ratați neștiutori, dar Allen tăcea. Singurul cu care mai vorbea din când în când era Nea, care îi adresa diverse întrebări. Deși transformarea era iadul pe pământ, faptul că putea vorbi cu Nea îl mai liniștea pe Allen.
S-a schimbat brusc cadrul și m-am pomenit în camera mea. Am deschis geamul, deși abia făcusem baie, iar afară erau cam 12-15 grade - pe scurt, aș fi putut răci. Am stat cu geamul deschis câteva ore bune, până când m-am pomenit cu un apel de la Andreea, semn că în sfârșit i se terminase și ei sesiunea. Andreea m-a sunat....de pe plajă și îmi spunea că abia așteaptă să mă vadă din nou, că îi e dor de mine. Am început să vorbim despre fotbal, în timp ce se intersectau cadrele și mă simțeam ca și cum aș fi în apă, jucând volei cu Andreea. Îmi povestea despre un fotbalist african care făcuse nu știu ce chestie în plin meci. Fix atunci, a apărut și mama și a băgat capul pe ușă să mă întrebe dacă vreau să mergem să-mi îngheț anul. Am răspuns afirmativ și a urmat replica disperată a mamei: 'aoleo, da' închide geamu', că-i frig de mori aici!'
Andreea tot scotea sunete dubioase de partea cealaltă a liniei, în timp ce eu o și vedeam...practic. M-a întrebat mama cu cine vorbesc la telefon și apoi a dispărut din peisaj, lăsându-mă să îi povestesc Andreei ce și cum se întâmplase în ultimele luni. Visul se încheie brusc în timp ce încă eram pe plajă cu Andreea și vorbeam la telefon, făcând tot posibilul să îi explic situația mea astfel încât să înțeleagă că nu puteam să mai continui anul.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Mama, Andreea (prietenă foarte apropiată), Meimei (prietenă apropiată din Germania) - menționată
Anime/Manga: D.Gray-Man
Caractere: Allen Walker, Nea D. Campbell

Comentarii
Trimiteți un comentariu