Se făcea ca începuse sesiunea de examene, iar eu simțeam că
nu știam nimic. Mai mult decât atât, avusesem cu un an în urmă o premoniție că
nu aveam să mă descurc la facultate, în ciuda faptului că îmi doream să ajung
studentă. Un prim examen a fost cel de la limba și literatura română, urmat de
unul la matematică. Al treilea examen avea să fie la istorie.
După o schimbare de cadru, m-am pomenit într-o îmbulzeală
oribilă - o mare de oameni dându-și coate în speranța că vor ajunge în cele din
urmă în fața listelor de la avizier. Era deja ziua rezultatelor pentru primul
examen.
Ajunsă lângă liste, am văzut că lângă numele meu scria
"în așteptare". Nota în sine nu era trecută, dar în general, orice
student în așteptare primise o notă foarte mică, un 5, poate 6 în cel mai
fericit caz. Nu înțelegeam cum se putuse să am o performanță atât de slabă la
examenul de la română, în comparație cu alții pe care îi vedeam "candidați
la bursă". Titlul de candidat la bursă se acorda începând de la nota 8,50.
Undeva pe liste i-am găsit numele unei colege de la japoneză - era, desigur,
candidată la bursă.
În timp ce mă uitam după numele altor colegi, a apărut în
spatele meu Claudia Popescu, o fostă colegă din școala generală, studentă la
litere. S-a uitat dezamăgită la numele meu (mai dezamăgită chiar și decât
mine), apoi mi-a întors spatele și a plecat. M-am îndepărtat și eu de listele
cu rezultate cu gândul că nu îmi plăceau deloc "testele de după vacanță",
fiindcă în mod evident nu dădeam randament la ele.
S-a schimbat din nou cadrul și am ajuns acasă. Printre
altele, stabilisem cu mama să mergem la un târg din centrul orașului. Tocmai
avusesem examenul la matematică. Mai rămâneau doar cele de la istorie și
engleză. Când i-am menționat mamei experiența de la examene, ea mi-a mărturisit
că fusese în comisia de evaluare de la matematică și le sugerase celorlalți
profesori să îmi mai dea un punct din oficiu, fiindcă nota curentă nu îmi
reflecta capacitățile.
Mama a continuat conversația cu o întrebare despre profesoara
de la seminarul de literatură engleză, pe care părea să o confunde cu
profesoara de LEC. "Nu, mama, nu fac literatura cu profa drăguță și de
gașcă," am spus.
Gândul la examene semănase în mine o panică neîntreruptă,
așa încât am simțit că forțam până și zâmbetul pe care îl aveam pe buze în timp
ce vorbeam cu mama despre cele două profesoare. Visul s-a întrerupt odată cu
intrarea mamei în cameră (în realitate) și s-a continuat apoi:
Eram la facultate într-o zi de miercuri, dar din cauza
orelor de curs inversate aveam senzația că era marți. Stând crispată pe
holurile facultății, am observat cum toată lumea intrase în febra examenelor.
Eram încă tristă din cauza examenelor de la română și matematică, pe care
simțeam că nu aveam să le trec (deși la română luasem totuși nota de trecere).
Pe la începutul zilei i-am reamintit mamei de planul nostru
de a merge în târgul din centrul orașului, de unde hotărâsem să cumpăr
materiale pentru examenul de la istorie care aparent avea să se întâmple chiar
în ziua următoare.
Odată intrată în clasă, mai exact în laboratorul 1, am
remarcat o atmosferă de sărbătoare. Sala era aranjată cu globuri și ghirlande
de beteală, iar lângă ușă se găsea și bradul împodobit. M-a apucat brusc
panica, odată cu realizarea că nu voi fi avut suficient timp să învăț pentru
examenul de mâine, fiindcă acesta începea la 8 dimineața iar eu aveam să ajung
târziu acasă de la târg.
Am ieșit așadar din nou pe hol, să iau puțin aer, iar în
fața ușii m-am întâlnit cu Bogă, care în vis era și el la japoneză. Am stat
puțin de vorbă. I-am spus imediat că mâine la prima oră trebuia să ajung la
sediul din Edgar Quinet pentru examenul de la istorie cu profesorul meu din
liceu, domnul Mitache. Cumva, Bogă a înțeles că motivul pentru care mergeam
atât de devreme la celălalt sediu al facultății era acela că urmam cursuri de
Rromani. L-am contrazis însă imediat, spunându-i că mă descurcam mult mai bine
la japoneză, n-aveam de ce să merg la Rromani.
Apoi, de unde, de neunde, am început să îi povestesc lui
Bogă despre un vampir dintr-un anime pe care îl văzusem recent. Personajul era
interpretat de Irie Reona. În miezul discuției despre respectivul vampir, am
țipat cât m-au ținut plămânii: "Am știut eu că Reona mă iubește!!"
...Și, chiar atunci, ușa sălii de japoneză s-a deschis, iar din spatele ei a
răsărit Reona, care m-a privit confuz.
Cât ai clipi din ochi, în urma lui Reona au țâșnit și alți
japonezi. Când m-am asigurat că sala rămăsese goală, am decis să merg la locul
meu și să aștept să înceapă cursurile. În liniștea clasei, mi-a zburat gândul
la cum avea să țipe mama la mine din cauza notelor mici când ajungeam la târg.
Cadrul s-a schimbat din nou, iar sala, acum plină ochi cu
studenți, a început să semene din ce în ce mai mult cu casa bunicii. În jurul
meu s-a instalat panica, nu din cauza examenelor, ci din pricina unei viespi
care intrase pe geamul larg deschis, deși sunt ferm convinsă că era iarnă și
frig afară. Toți colegii mei au încercat să omoare viespea, fără vreun
rezultat. Era mai mare decât oricare alta văzută până atunci. Văzând că insecta
se îndrepta amenințătoare spre mine, m-am ridicat din bancă și am vrut să ies
din încăpere, să fug cât mă țineau picioarele. Cu toate astea, ajunsă în fața
ușii, cu mâna pe clanță, viespea m-a încolțit iar visul s-a încheiat brusc când
am închis ochii, așteptând să simt o înțepătură.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Claudia Popescu (fostă colegă
din școala generală), mama, Bogă (coleg de la secția de chineză), domnul
Mitache (profesorul de istorie din liceu), Irie Reona (seiyuu), doamna Bottez
și doamna Brozbă (profesoare de la secția de engleză) - menționate
Comentarii
Trimiteți un comentariu