Se făcea că planificasem o întâlnire de grup cu Iulia, Andreea, Alice, Gio care nu arăta ca Gio, Jessy, prietenă de pe timpuri și doi italieni. Trebuia să mă întâlnesc inițial doar cu Alice, Gio și Jessy, dar cumva a vrut să vină și Iulia care a adus-o pe Andreea. Restul e istorie.
Am ajuns toți la mine acasă, de unde urma să plecăm mai
departe în lume. Mama mi-a adus însă aminte că înainte de toate trebuia să îmi
fac drum către policlinică, și după către Laurus pentru ceva tratamente.
Uitasem complet că aveam programări, voiam doar să mă văd în pace și liniște cu
oamenii, însă mama s-a ținut de capul meu să mergem la toate spitalele înainte
să ne putem distra ca oamenii. Ne-am simțit abătuți că nu puteam merge direct
în parcuri și mall-uri, așa că ne-am pus la somn. Am dormit în același pat cu
Alice și Iulia, deși patul meu nu e nici pe departe de trei persoane. Mama a
dormit și ea, așa că după ce ne-am trezit toți (câțiva dintre noi dormiseră pe
jos) și am stat o vreme potoliți, am ieșit să vedem ce face. Am găsit-o pe mama
dormind alături de fratele ei, care tocmai venise de la aeroport. După o serie
de sfaturi, am fost de acord să mergem în Herăstrău sau în Carol odată ce îmi
rezolvam problemele. Mă gândeam că toți aveau să plece și că voi fi rămas
singură, fiindcă toată treaba cu policlinicile dura foarte mult, dar nu a fost
așa. Am stat împreună la micul dejun iar mama a pregătit aperitive pentru toți,
clătite, mini-sandwich-uri, cafele, ciocolată caldă și alte bunătăți.
Odată ce am terminat cu micul dejun am mers în bucătărie,
unde i-am găsit vorbind pe Iulia, prietenul ei și pe cei doi italieni. Unul era
Riccardo, pe care îl urmăresc pe Tiktok. Mi s-a părut amuzant că încercau să
își explice unii altora cum funcționează româna, respectiv italiana și râdeau.
La un moment dat Riccardo, care nu avea vocea lui normală a început să cânte
melodii vechi românești și avea o pronunție de ziceai că l-au făcut părinții
român, nu alta. Italianul de lângă el i-a răspuns la versuri cu alte versuri
din alt cântec și au început să se certe în glumă, timp în care Iulia și
prietenul ei se uitau lung și chicoteau.
Când a venit în sfârșit timpul să plecăm, Alice, Andreea,
Gio și Jessy mi-au fost foarte aproape. Începusem să mă gândesc la senzațiile
neplăcute pe care urma să le experimentez, însă în final, spre surprinderea
mea, nu am mai făcut nimic la niciuna dintre policlinici. Fără știrea mea, mama
anulase programările, așa că a fost nevoie să mergem numai ca să confirmăm
anulările. Apoi am plecat mai departe, către parc. M-aș fi așteptat la
Herăstrău, dar am ajuns cumva la domeniul Știrbey din Buftea, unde avusese Oana
festivitatea de absolvire. Acolo am realizat că niciunul dintre membrii
grupului cu care plecasem de acasă nu mă lăsase baltă. Am vorbit despre
edit-uri și la un moment dat am și editat / desenat împreună. Stăteam efectiv
pe iarbă la soare cu tabletele în mână. Am râs împreună, am glumit și ne-am
pomenit brusc că ne abordează un fotograf, ca să imortalizeze momentul. Am fost
de acord să ne ridicăm în picioare pentru poză și să îl lăsăm pe el să ne
aranjeze. Cumva eu nu am ajuns la locul desemnat, dar nu a contat în final. Am
zâmbit și am așteptat ca fotograful să își termine treaba. Cât timp fotograful
a tras cadre după cadre, am simțit că îmi amorțește fața, că nu mai pot zâmbi.
În ultimele două poze chiar am renunțat la a mai încerca să zâmbesc și am
închis pur și simplu ochii. După încheierea scurtei ședințe foto, ne-am separat.
Am alergat către Riccardo care vorbea cu celălalt italian și am simțit nevoia
să îl întreb dacă a simțit vreodată că e atât de obosit încât să nu poată
zâmbi. Probabil că mi-a răspuns cu "da, și mie mi s-a întâmplat", dar
mi-a zis-o într-o italiană pe repede înainte, așa că m-am pomenit în situația
ușor stânjenitoare de a îl pune să repete, după care am început amândoi să
râdem.
Între timp, am auzit pe cineva punând întrebări despre mine.
Mi-am îndreptat atenția către persoana care răspundea la întrebări în locul meu
și spunea numai lucruri bune. Era Andreea. Pentru ea eram o prietenă de care
putea fi mândră. A vorbit de vremurile în care puteam să vorbim foarte mult și
de cât o ajutasem și ce persoană bună eram. M-am dus glonț către ea și am luat-o
în brațe. Iulia a trecut pe lângă noi fix atunci și m-a văzut cum mă alintam ca
pisicile pe Andreea. Visul se încheie cu reacția Andreei la gestul meu:
"Uite. Cum ai putea să te superi pe așa ceva???"
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, unchiul meu, Iulia, Andreea, Alice,
Gio (grup de prietene), Ștefan (iubitul Iuliei), Jessy (prietenă veche de pe
Sunphoto), Oana (prietenă foarte apropiată) - menționată, Riccardo (creator de
content pe Tiktok)
Comentarii
Trimiteți un comentariu