Se făcea că deschisesem un raffle pe instagram ca să sărbătoresc cei 2000 de followeri. În prima zi am avut câteva cereri de la fel și fel de oameni, toți așteptându-se la edit-uri, după cum menționasem în descrierea postării. Începusem să fac lista de oameni, cu numele de utilizator și cu OC-urile fiecăruia. Unora dintre participanți trebuia să le dau mesaj pentru că nu respectaseră toate regulile pe care le pusesem la dispoziție și aveau OC-uri pe care voiam să încerc să le editez.
Pe când stăteam într-o seară pe laptop într-o sală de
informatică și mă uitam printre comentarii (cu o veioză aprinsă lângă mine),
m-am trezit că mi-a comentat Roman că vrea și el să participe, dar că nu vrea
doar un edit, ci un desen în toată regula cu unul dintre personajele lui.
"I'd love to see my [x] drawn by you 💖💕" îmi
scrisese. Am uitat ce personaj îmi ceruse, dar știu că am simțit imediat
adrenalina dând pe dinafară. Eram pe de o parte fericită că avusese suficient
de multă încredere în mine cât să își lase un personaj pe mâna mea, și pe de
altă parte anxioasă din cale afară pentru că îmi ceruse un desen, după ce îi
menționasem că nu eram prea bună la asta. I-am răspuns desigur, spunând că nu
ar trebui să se aștepte la prea mult. "Take the most basic pose and make it
even more basic 😢" am adăugat.
M-am ridicat apoi brusc de la masă și am început să țip,
după care s-a schimbat cadrul și m-am pomenit în camera mea, cu lumina aprinsă.
Mi-am scos telefonul de la încărcat, am pornit laptop-ul și am sunat urgent la
Oana ca să o rog să mă ajute cu setările pentru tabletă. Eram hotărâtă să mă
apuc din timp de desenul pentru Roman, deși mai aveam o săptămână întreagă până
la momentul în care se aflau câștigătorii. "Mă apuc de acum, pentru orice
eventualitate," i-am spus Oanei, cărând cu sârg niște cărți și caiete ca
să descopăr tableta de pe unde era.
Visul s-a încheiat brusc când abia începusem să trag câteva
linii.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Roman (amic de pe instagram), Oana
(prietenă foarte apropiată)
Comentarii
Trimiteți un comentariu