Se făcea că eram acasă, așezată comod pe marginea patului, așteptând să mi se încarce telefonul. Urma să ies în oraș cu doi prieteni - sau amici? - pe care i-am întâlnit recent, Roman și iubita lui Anny. Îi cunoscusem pe amândoi pe Instagram și după o serie de câteva comentarii la postările lor, am decis să le scriu în privat.
Deși nu trecuse prea mult timp de la primele mesaje către
cei doi, Roman, care părea determinat să îmi arate că puteam să și desenez, nu
numai să editez, a sugerat să ne vedem pe terasa hotelului la care se cazase
împreună cu Anny - pentru că da, veniseră recent în România. Mă sfătuise să îmi
iau la mine tableta grafică, la fel cum făcuseră și ei. Urma să desenăm
"în joacă" pentru început, ca să mă obișnuiesc cât de cât cu
tableta.
Așa se face că am ajuns în câteva zeci de minute la terasă
alături de cei doi, mai exact așezată între ei, ca să se vadă mai bine că nu
știam desena. Din când în când mai aruncam câte o glumă ca să mai tai din jena
pe care o simțeam față de Roman, care în timp ce făcea schițe de nota 10 se mai
uita și la mine cum mâzgăleam fără noimă. Am ajuns la concluzia că trebuia să
mergem la mall ca să îmi cumpăr o tabletă cu ecran, dar visul s-a încheiat
înainte să reușesc să găsesc ceva.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): Roman și Anny (amici de pe instagram)
Comentarii
Trimiteți un comentariu