Se făcea că ajunsesem cu Andeea la Cluj, după ce mama plecase cu trenul și mă lăsase la hotel. I-am dat Andreei de veste că eram pe cont propriu și, deși în primele zile nu am reușit să ne vedem, ne-am revanșat în zilele următoare. Ne-am întâlnit în parcul central (care semăna cu Carol de la noi) și ne-am plimbat până la venirea serii. În timpul ăsta i-am povestit Andreei care era de fapt motivul plecării mamei. Mama terminase cu concursurile, acum se dusese la tratament la Piatra Neamț. I-am povestit și motivul pentru care se ajunsese la nevoia mamei de tratament. Cu câteva zile în urmă, de vreme ce stăteam liniștite in sufrageria noastră proaspăt inundată, numai ne-am pomenit că începe iar să curgă apă din tavan. Pete noi de apă, de data asta și fierbinte și rece, s-au format. Cum curgea apa peste mine, am tras aer în piept și am urlat către tavan o înjurătură de zile mari la adresa vecinei care ne inundase a doua oară în decursul a numai câteva zile. Mama a ieșit disperată din casă să-i rupă ușa vecinei, zbierând în același timp către o alta: "Na, Cristina! Na! Să mai zici că exagerez când îți zic că e dementă!" zicea. Cristina nu părea să o înțeleagă pe mama câtuși de puțin. Doar dădea sfaturi pe care nu ni le permiteam.
După incident, am fugit amândouă de acasă. Mai apoi am stat în Cluj o vreme, după care mama a plecat la Piatra Neamț, că era mai
ieftină șederea.
S-a schimbat cadrul. Am ajuns înapoi la hotel cu tot cu
Andreea și Vancea. Vancea avea ceva de muncă, așa că eu am stat
mai mereu cu Andreea. Ni se dăduse altă cameră de hotel, una care arăta foarte
vampiric și avea o pictură care părea neterminată, dar și foarte realistă
pe peretele dinspre ușă, deasupra patului. Era realistă în sensul că aveai
senzația că cineva luase de fapt petale de trandafir din grădina care
împrejmuia hotelul și le lipise pe canva.
Cât de curând, am aflat că Andreea avea să rămână cu mine la
hotel și m-a lovit fericirea. În prima noapte am dormit în camere separate după
ce ne-am răsfățat cu pizza. Din a doua noapte i-am sugerat Andreei să doarmă cu
mine în cameră. Zis și făcut. Nu e greu de imaginat, totuși, că nu prea am
dormit. Am stat să ne uităm pe pereți la propriu și să relegăm firul narativ al
unei povestiri tragice.
Demult, în dimensiunea astrală, trăiau 3 aștrii: Demiurgos
Saturn, fratele lui Luka și tatăl lor, Saturn Jupiter. După o copilărie în
singurătate, Demiurgos, care semăna cu Yuuichiro Hyakuya din Owari no Seraph
într-una dintre picturi, dar pe care noi l-am comparat cu Codrin Bradea,
primise în sfârșit privilegiul de a avea un frate. Luka era lumina ochilor lui
și singura demonstrație de iubire sinceră pe care o văzuse vreodată. Numai
mulțumită lui Luka, Demiurgos ajunsese să creadă în sentimentele lui și să le
exprime așa cum era nevoie.
Într-o seară, însă, s-a dezlănțuit iadul. În castelul său de
printre astre, Demiurgos nu putea să își zărească fratele. Timpul continua să
treacă cu repeziciune, dar Luka nu era de găsit, nici de către el, nici de
către gărzi.
Intrând în camera sa, care în mod ironic era identică cu
camera noastră de hotel, Demiurgos a dat un urlet jalnic. În fața ochilor lui,
într-o baltă de sânge, ședea Luka, fără de suflare.
Atunci, în spatele lui Demiurgos a apărut falnic tatăl său,
aruncându-i acestuia o privire solemnă, plină de regret. "Vezi? Ți-am spus
că nu ai nevoie de emoții. Ce ai de gând să faci acum că s-a ajuns la
asta?" Dar Demiurgos nu îl mai putea auzi. Tot ceea ce vedea era trupul
mort al fratelui său și în urechile lui clocotea un iad de sânge. Ridicându-se,
și-a împins tatăl afară din cameră și a început să picteze forme stranii pe
pereți, care aveau să devină mai târziu tablouri. Cel mai de preț tablou avea
să fie cel cu petalele de trandafir într-o lume care părea distantă; tabloul
fusese pictat chiar cu sângele lui Luka.
În finalul povestirii, Demiurgos a înnebunit de
singurătate.
Revenind în prezent, am stat până la 3 noaptea cu Andreea să
despicăm firul în 4. În ziua următoare am ieșit din nou în parc, întorcându-ne
într-un târziu la hotel. În mod straniu, primul lucru pe care l-am observat în cameră,
în afară de Vancea care primea din stânga și din dreapta apeluri cu comenzi de
pizza, a fost tabloul. Se mai adăugaseră între timp câteva petale de trandafir.
Andreea s-a aplecat către Vancea și i-a spus "Ia uite, iubi, vor să
termine pictura pentru mine! Știu că îmi place roșu!" Cu ochii lipiți de
pictură, tot ceea ce am auzit ostentativ până la finalul visului a fost
"Dar Demiurgos nu putea auzi. Demiurgos nu mai știa iubirea."
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Cristina și cealaltă vecină,
Andreea (prietenă apropiată), Vancea (prietenul Andreei), Codrin Bradea
(youtuber) - menționat
Anime / Manga: Owari no Seraph
Caractere: Yuuiuchiro Hyakuya
Comentarii
Trimiteți un comentariu