Se făcea că revenisem la facultate după o perioadă destul de lungă în care lipsisem. S-ar fi putut să fie ani de zile. Ajunsă la intrare, am văzut un afiș pe ușa sălii de sport, afiș care promova un festival anual. Astfel, am mers la sală să văd ce presupunea acesta.
Cumva s-a nimerit să ajung chiar în ziua pregătirilor. Am
dat nas în nas atât cu profesoara de sport din anul 1 cât și cu diriginta din
școala generală, care au venit numaidecât la mine să mă întrebe cum mă simțeam.
Le-am spuscă eram mult mai bine față de anii precedenți și că aveam să fac tot
posibilul să ajung la festival de data asta. M-am intalnit și cu Diana, o fostă
colegă de facultate care acum juca foarte mult badminton și se număra printre
cei care făceau demonstrații la festival. Am privit în depărtare și am văzut și
programul pentru seara care avea să urmeze.
Diriginta din școala generală, care îmi amintea oarecum de
mătușa mea, a spus că urma să treacă pe la noi pe acasă, să vadă cum mai
stăteau treburile cu mama. Am sunat-o pe mama când diriginta s-a depărtat de
mine și i-am spus ce auzisem, ca să știe la ce să se aștepte. Nu mică mi-a fost
mirarea când am auzit panică de partea cealaltă a firului. Mama nu voia ca
diriginta (mătușa) să treacă prin casa noastră câtuși de puțin.
Am mai rămas o vreme la facultate ca să admir câteva
demonstrații, observând-o pe profesoara de sport care nu mai avea talentul și
mișcările de altă dată la badminton. M-a văzut și ea, la rândul ei, cum
începusem să dau din mâini ca o legumă în apă fiartă, vrând să fac să arate că
încă mai știu să joc (deși nu aveam nici fluture, nici rachetă, nici oponent).
S-a schimbat cadrul și am ajuns acasă. Mama nu era acasă,
doar bunica era. Am vorbit puțin, apoi m-am retras în camera mea. Abia așteptam
să vină seara, ca să mă pot înființa la facultate pentru festival. M-am pus în
pat și, cu gândul la colegii mei și la cât de dor îmi fusese de facultate am
închis ochii, imaginându-mi cum ar putea decurge festivalul și ce i-aș putea
spune dirigintei ca să o țin departe de noi și de casa noastră. Am adormit la
scurt timp, și fără știrea mea, mătușa a sunat la bunica să o întrebe ce mai
făcea.
Când m-am trezit era trecut de 7 seara și dădea să se
întunece. Am intrat în panică, fiindcă peste mai puțin de o oră trebuia să
înceapă festivalul și eu nu plecasem încă de acasă. Într-un cadru fugitiv i-am
văzut pe colegii mei, parte din echipa de organizare, cum se adunaseră la sală
începând cu ora 3 după-amiaza pentru ultimele verificări. Toți erau îmbrăcați
în uniforme de organizatori. Mă simțeam vinovată că dormisem și nu mai prindeam
nici măcar ora de început pentru invitați.
Revenind În prezent, am fugit în sufragerie, unde am găsit-o
pe bunica uitându-se la televizor. Bunica era foarte calmă și m-a invitat să mă
așez lângă ea. Mi-a ascultat of-ul, iar prima ei reacție a fost "Și dacă
nu te mai duci?" Am încercat să îi explic de ce era important să merg la
festival și ce însemna pentru mine. Plus că îmi era dor să joc propriu-zis
badminton. Dar conversația noastră în aproape contradictoriu s-a întins minute
bune, făcându-mă să întârzii și mai mult.
M-am îmbrăcat cât de repede am putut și am ieșit din casă.
Deja îmi imaginam cum profesoara de sport și colegii vorbeau despre mine.
"Ia uite mă, zicea că vine și n-a mai venit nici de data asta!"
trebuie să fi zis. Am vrut să mă urc într-un taxi, dar ținând cont de ora
înaintată am crezut de cuviință că ar fi fost mai bun un troleibuz, așa că am
luat un 86 în direcția opusă, nu înainte să mă gândesc de 5 ori că poate bunica
avea dreptate și trebuia să mă întorc în casă.
Am ajuns la festival, evident, aproape de spartul târgului
și am văzut că la tarabe, pe lângă apă, sucuri naturale și gustări, erau
și cărți oracol și cristale. Tarabele erau aproape goale, dar mai rămăseseră
vreo două pachete de cărți și unul de cristale. Prima care m-a abordat când am
ajuns la festivalul aproape terminat a fost diriginta din generală. Mi-a spus
că și ea ar folosi cărți oracol și că îmi recomandă să merg la librăria
"de pe colț" să îmi iau unele. Odată întrebată de ce întârziasem atât
de mult, am folosit o expresie amuzantă a mamei - m-a furat piticul.
Apoi s-a schimbat cadrul și am ajuns chiar la librăria
despre care îmi spusese diriginta. Părea a fi chiar în cadrul facultății.
Tocmai se schimbase vânzătoarea. Cea actuală nu prea mai vindea cărți și
cristale, lăsându-le pur și simplu să zacă în pahare colorate de carton. I-am
cerut deci pachetul de cărți menționat de dirigintă și, deși s-a uitat cam
ciudat la mine, mi l-a dat.
După încă o schimbare de cadru am ajuns înapoi acasă, unde
am găsit-o de această dată pe mama, care tocmai ajunsese acasă de pe unde
fusese și părea tare obosită. Cât ai clipi din ochi, ne-am trezit cu un apel de
la dirigintă pe telefonul mamei. I-a spus pe obișnuitul ei ton semi-subțire că
încă avea de gând să vină în vizită și a început să pună o mie de întrebări.
Mama a încercat să se arate obosită, dar nu a fost chip să pună capăt
determinării dirigintei. Visul s-a încheiat brusc în timp ce le ascultam pe
cele două vorbind. Parcă am auzit o bătaie în ușă.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): profesoara de sport din anul I, diriginta
din școala generală, Diana (colegă din facultate), mătușa, mama bunica
Comentarii
Trimiteți un comentariu