Se făcea că eram acasă, în camera mea, vrând să fac curat. Tocmai ridicasem niște cărți de pe unde erau și le pusesem pe birou. Am luat o cârpă să șterg praful și ce să vezi? Ditamai păianjenul în fața mea, mare ca vai de zile, mai lipsea să aibă păr. Am strigat la mama să vină să mă ajute, că mie îmi tremura inima ca frunza când mă uitam la el.
Am scăpat de unul, dar am mers în sufragerie, lângă pomul de
Crăciun proaspăt împodobit și am dat de un al doilea monstru, cumva la fel de
mare ca cel dinaintea lui. Nici nu știam cum îl ținea pânza, atât de mare era.
Am țipat iar după mama, care a venit înjurând din camera mea, cu papucii în
ambele mâini - și dus a fost și al doilea păianjen.
Vrând să mă relaxez puțin după spaime, am mers să fac un
duș. Am intrat în cadă, am dat drumul la apă, și când am vrut să mă aplec, surpriză, alt
păianjen. Mai că era să intru cu nasul în el. Nici n-am mai chemat-o pe mama,
am ieșit din cadă, am lăsat apa să curgă, am fugit de bestie.
Ceva mai târziu, pe când stăteam la laptop, m-am pomenit că
mă bagă în seamă pe Facebook o fostă colegă din liceu, Simona. Am început să vorbim și am mai întrebat-o câteva lucruri despre viață. Am observat o reală schimbare
din partea ei, era mai deschisă, părea să înțeleagă mai bine ceea ce încercam
să îi transmit. Am vorbit până târziu și i-am spus și de problema mea cu
păianjenii, la care mi-a răspuns că ar trebui să plec undeva departe de casă să
mă liniștesc puțin.
I-am urmat sfatul și am sunat-o pe Oana în ziua următoare. Am
plecat în lume, cu precădere în căutarea unor hoteluri cu băi termale. Am cutreierat
prin mai multe orașe, dar toate hotelurile aveau băile închise din cauza
pandemiei.
Am ajuns la unul care era oarecum dărăpănat, dar spre norocul nostru, baia era
singurul loc care arăta normal. Pe când stăteam cu Oana în fața băii și ne
tocmeam care dintre noi să intre prima, am dat nas în nas cu deținătoarea hotelului și
partenerul ei. Deja resemnate, am întrebat cu jumătate de gură "A, și dumneavoastră
aveți băile închise? Din cauza pandemiei, nu?" A încercat stimabila doamnă
să justifice închiderea subită a băilor clar deschise, și din ce bânguia am
reușit să îmi dau seama că folosea destul de des dușul alături de partenerul
dumneaei și că îi era teamă să nu ia Covid de la vizitatorii care fac și ei baie.
Am plecat cu coada între picioare. Menționez că eram pe un culoar care semăna
foarte bine cu cel de la facultate.
Am ajuns acasă și m-am trezit cu vreo 3 mesaje noi de la
Iulia pe Sunphoto. De 6 ani nu îmi mai scrisese un mesaj acolo. Voia să mă felicite pentru
numărul de vizite. A adăugat și că s-a tot uitat pe pagina mea în ultimele zile
și e foarte mândră de progresul meu. Scria aproape la fel ca în 2014, dar mi-a
plăcut să primesc așa mesaje, mă simțeam ca in vremurile bune.
M-am ridicat de la birou, parcă simțind un alt mesaj nou, pe
Discord de la Danny. Îmi răspunsese mai pe scurt la ce îi trimisesem cu câteva
zile în urmă. Se arăta interesat în privința lucrării de licență pe care
trebuia să o termin cât de curând. Aparent, era sfârșitul lunii mai, ceea ce
însemna că trebuia să termin licența, dar nu realizasem asta până să văd
mesajul de la el. M-a lovit un stres teribil, mă durea stomacul, tremuram și
eram amețită. M-am uitat la data din calendar, m-am uitat la ceas - am vrut să
renunț. I-am zis lui Danny că uitasem complet că licența trebuia predată până
pe 1 iunie și că probabil era imposibil să o termin în timp util.
Vreo 3 ore mai târziu, i-am dat lui Danny mesaj cu un
atașament sub care am scris ceva de genul "Licența scrisă pe repede
înainte: 97 de pagini". În gândul meu spuneam "o tonă de pagini, da'
mai scurtez din ele la montaj." Voiam să stau calmă, dar mă stresa teribil
un eseu care trebuia și el să fie terminat. Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Simona N. (fostă colegă din liceu),
Oana (prietenă foarte apropiată), Iulia (prietenă apropiată), Danny (prieten
din Italia)
Comentarii
Trimiteți un comentariu