Se făcea că mi se spărsese telefonul, și nu oricum, tocmai în partea de jos, unde e difuzorul, port-ul pentru încărcător și căști. Totul pornise de la o fisură care se tot întinsese dinspre un buton. I-am spus mamei că telefonul va avea nevoie urgentă de reparații. În sinea mea eram fericită, măcar așa avea să îmi scoată cineva praful din difuzor.
Am mers așadar la reparații, dar nu într-un centru
profesional, că aveam de făcut și cumpărături pentru casă. Am mers la Mega
Image, iar cel care mi-a verificat telefonul a fost chiar gardianul se acolo. A
zis că telefonul nu avea probleme, că și dacă ar fi căzut capacul din spate, el ar mai fi
putut fi folosit. M-am uitat strâmb la el, și chiar atunci a vrut parcă să cadă
capacul la datorie, dar l-am ținut strâns. Problema era că nu cădea doar
capacul, ci și o parte din telefon - partea de jos. Practic se rupea, nu știu
ce mai părea în regulă la telefonul ăla.
Am mers la baie după dezamăgirea de la Mega, la baie la
Media, unde înainte să intru i-am povestit mamei cu ardoare o pățanie care
implica urcarea multor trepte din respectivul liceu. A părut că și-a adus
aminte de ea și a început să mă sărăcească, zicând: "Lasă-mă, că bine c-ai
scăpat, sărac suflețelu' tău!"
Apoi am intrat la baie și numai bine, în urma mea veneau doi
băieți. Au intrat convenabil chiar în cele două cabine de duș învecinate
cabinei de toaletă în care eram. Am asistat la câteva conversații pe care nu mi
le mai aduc aminte, timp în care tot vedeam telefonul cum se dezintegrează în
mâinile mele. Am încercat să mă feresc de picăturile de apă foarte fierbinte de
la duș, însă nu am avut foarte mare succes. L-am văzut la un moment dat pe unul
dintre cei doi băieți cum se lipește cu spatele de plasticul destul de străveziu și am gândit: "Da' dă și tu apa aia mai călâie, trăi-ți-ar!"
Am auzit la scurt timp o reacție speriată din partea tipului: "Bă, e o
fată aici!" a spus, și la auzul vorbelor, am dat să ies din cabină și să
mă duc la baie la alt etaj. Cum am ieșit, am avut norocul să mă întâlnesc cu băieții, care
și ei, din prea mult bun-simț, voiau să meargă la altă baie. Ne-am despărțit în
termeni amiabili înainte să se schimbe cadrul și să ajung la un salon de
înfrumusețare, unde urma să mă tund. Înainte de tuns (cred), mama a vrut să-mi
mai dea puțin cu pieptănul prin păr, fiindcă aparent era încurcat. Observasem în
urmă cu câteva zile că începuse să îmi cadă părul din ce în ce mai rău, dar nu
mă așteptam să cadă până la chelie. De vreme ce eram pieptănată am văzut în
oglindă o porțiune de cap care nu mai avea deloc păr și mi-a venit rău. Am
rugat-o disperată pe mama să se oprească, deși în mod ciudat, când i-am arătat
porțiunea cheală nu a fost deloc speriată sau îngrijorată.
S-a schimbat din nou cadrul. Ajunsă înapoi acasă, unde tata
stătea întins în pat, am realizat că telefonul meu încă se dezintegra. Mama nu
era acasă, așa că m-am sfătuit cu tata în privința reparațiilor telefonului.
Astfel, am decis să mai fac un drum până la un centru de reparații, unde aveam
să las telefonul până în ziua următoare. M-am îmbrăcat și am ieșit pe ușă,
uitând cu desăvârșire să îmi pun mască. Nu am realizat că nu o aveam la mine până în
momentul în care m-am urcat în troleibuz. Apoi m-am pomenit cu o multitudine de
gânduri. Dacă o să mă salte poliția că nu aveam mască în spațiu închis? (De
altfel, troleul era destul de aglomerat). Oare să cobor la stația următoare, să
mă întorc din drum, să îmi iau masca de acasă și să plec iar? Oare să risc să
merg în continuare cu troleul, să cobor la un chioșc și să îmi iau o mască de
acolo? Eram cât se poate de speriată, dar s-a încheiat brusc visul până să apuc
să iau o decizie.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, tata
Comentarii
Trimiteți un comentariu