Se făcea că era prima zi de facultate și trebuia să plec cât de curând. Mama plecase și ea la serviciu, cu încrederea că mă voi descurca singură. M-am pregătit și am ieșit pe ușă, dar am uitat un detaliu important.
De-abia când am ajuns la facultate (pe un alt drum decât de obicei. Cred că parcursesem majoritatea drumului pe jos) mi-am dat seama că nu aveam mască. Nu am mai stat nici la ceremonia de deschidere, am plecat rapid către stație. Era ciudat, parcă nici autobuzele și troleibuzele nu mai erau la fel. Am localizat un 79 și am trecut în fugă strada îngustă ca să mă urc în el. Apoi, m-am pomenit într-un 86 care credeam că era 105. Stăteam crispată cu mâna la gură pe post de mască, și chiar mă gândeam să cer o mască de la cineva, dar nu am mai făcut-o. Am stat băț lângă ușă pe toată perioada traseului. Chiar înainte să cobor, m-am întâlnit cu mama, care fusese până la urmă la campionatele mondiale, nu la serviciu, alături de Raoul, Ștefi și Iza.
Ironic, mama nu s-a precipitat când m-a văzut fără mască,
ba chiar am râs și am glumit împreună, și am mai stat și afară în parc fără
mască, deși eu mă gândeam la cum urma să primesc amendă dacă mă prindea poliția.
Mai apoi, s-a schimbat cadrul și cică urma ziua Andreei, iar eu si Iulia vorbisem la telefon despre cadouri. Eu aveam să îi scriu un fanfic și să mai adaug ceva pe lângă, probabil un edit sau o înregistrare în care îi cântam, iar Iulia să-i deseneze ceva.
Când a trebuit să îi dăm cadourile, i le-am dat pe ale mele și apoi m-am bătut cu pumnul în piept că desenul Iuliei fusese făcut în colaborare cu mine, că o ajutasem la colorat, deși nu scria nimic legat de asta nicăieri pe planșă.
Am continuat apoi să stau pe Facebook și să mă gândesc la plot-uri pentru ficuri. Mă gândeam de asemenea la ce ar trebui să fac ca să readuc comunitatea rpc la viață pe Facebook. Nuumă interesau neapărat rpc-urile, cât îmi doream să revăd utilizatorii de altă dată.
La un moment dat, de vreme ce mă gândeam la Iulia și la Andreea, m-a cuprins o vinovăție profundă pentru că o mințisem pe Andreea în legătură cu cadoul ei. Am sunat la Iulia și credeam că nu o să îmi mai răspundă, că deja aflase despre minciuna mea de la Andreea, dar nu a fost așa. Am vorbit cu Iulia până târziu, am scris și povești împreună.
S-a schimbat cadrul și am ajuns în mall la un magazin de
haine recomandat de Iulia. Acolo m-am întâlnit după multă vreme cu o profesoară pe
care în vis o cunoșteam, dar acum am uitat complet cine e. Fericită nevoie mare
să mă vadă, profesoara, actualmente vânzătoare, mi-a prezentat ultimele modele
de pantofi și pantaloni pe care le aveau pe stoc.
Brusc, magazinul a fost atacat de niște ființe extraterestre. Nu știam care era scopul lor, dar credeam că veniseră după mine
pentru că profitasem de munca Iuliei. Mi-au pus niște semne ciudate pe picior
care au început să mă mănânce. Am încercat să le șterg scărpinându-mă, dar am reușit doar să-mi fac răni unde mă scărpinasem. Deși semnele erau oarecum
estetice, teama de judecata altora și-a spus cuvântul. Nu am mai ieșit din
magazin până la finalul visului, când după o schimbare de cadru, m-am trezit
într-un restaurant, într-o rochie care lăsa desigur să se vadă ciudățenia de pe
piciorul meu.
Visul s-a încheiat brusc.
Cuprinsul visului
Personaje (reale): mama, Raoul, Ștefi, Iza (elevi ai mamei),
Andreea și Iulia (prietene apropiate)
Comentarii
Trimiteți un comentariu