Treceți la conținutul principal

10-23: Bursa

Se făcea că tocmai terminasem cu examenele. Sabina stătea la mine împreună cu un grup de japonezi și câțiva colegi care cică plecau cu bursă, dar erau și dintre ai noștri care nu plecau cu bursă, gen Gabi, Nichita, Mara. Sabina era tratată ca o prințesă deși era bolnavă. Stătea în camera principală și toată atenția era asupra ei. Mi se pare că primise și un animal de companie, dar nu știu sigur. Toate s-au schimbat însă brusc când într-o zi, Sabina a aflat că a uitat să susțină un examen, deci are restanță.  Mai avea și alte note mici pe lângă. I-a fost luat dreptul de a mai sta în camera principală și toată atenția și grija celorlalți oameni. Restanța respectivă era la structura limbii japoneze. La un moment dat apare doamna Focșeneanu în cadru și o văd vorbind cu Sabina care era devastată. Îi spunea că a încercat să vorbească cu conducerea facultății să vadă dacă se mai poate face ceva și răspunsul final a fost nu.
Pe de altă parte, stăteam și cu câțiva japonezi care își luaseră restanțe la literatura engleză. Toată lumea era stresată pentru că nu știam cum să le spunem japonezilor că au restanță fără să pronunțăm cuvântul restanță. Am reușit într-un final, dar tot era să zicem restanță. Ziceam ceva de genul 'examene de-a doua șansă'.
Se pare că restanța Sabinei putea fi evitată dacă nu se îmbolnăvea. Acum ea se mutase în camera mea și eu stăteam cu mama în sufrageria care era în locul băii. Basically, aveam două sufragerii.
Sabi își comandase ceva prin poștă, ceva gen o coroniță de plastic cu care urma să ne jucăm și niste haine. Erau două rochii superbe, una neagră cu sclipici și alta portocalie. Pe aia neagră reușisem să o îmbrac și eram mândră fiindcă însemna că o puteam păstra. Între timp, am ajuns și lângă un mega image, unde am găsit un pachet pe care Sabina dăduse mulți bani și ziceam că e de la Cocoppa. S-a desfăcut singur și am văzut că era chiar coronița aia. Mi-am pus-o pe cap și plănuiam să mă duc să o înveselesc pe Sabina. Ajunsă acasă, aud plânsete dinspre camera Sabinei. Mă întorc cu fața spre ceilalți colegi care comparau rochiile noastre și ziceau că nu ar trimite în Japonia pe cineva cu rochie de seară cum aveam eu (deși, ironic, rochia era a Sabinei). Mai ziceau și că hainele pe care nu știu cine le alesese nu mergeau împreună deloc. Mi-am dat jos coronița și am intrat în cameră la Sabina, unde mama ei făcea curat și tot comenta. Pentru un anumit motiv eu credeam că mie și Sabinei ne plac aceleași lucruri, așa că i-am luat o pâine foarte arsă în prima zi în care am invitat-o la mine cu tot cu japonezi. Pâinea aia, care de altfel zăcea acum uscată pe masă, cică declanșase boala care a dat naștere și restanței. Am realizat că ii stau Sabinei în cale. O iubeam și voiam să îi fie bine, dar nu se putea cât eram în preajmă. Am strâns niște firimituri de pe masa care în mod normal stătea în sufragerie și am ieșit din cameră.
În timp ce colegii vorbeau în cealaltă cameră despre ziua Antoniei care se apropia, mie îmi cădea tavanul în cap de rușine că îi luasem Sabinei șansa de a pleca în Japonia. Am intrat pe Cocoppa și am văzut că începuse un eveniment care includea un gacha care îmi plăcea. Din păcate, nu aveam suficiente tichete să dau, deci nu am obținut tot ce aveam nevoie pentru promoție. Visul se încheie în timp ce eu dădeam trade în prostie la itemii primiți de la gacha.

Cuprinsul visului
Personaje (reale): Sabina, Gabi, Nichita, Mara, Antonia - menționată (prieteni de la facultate), doamna Focșeneanu (profesoară de japoneză), grupul de japonezi, mama, mama Sabinei
Joc: Cocoppa Play

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Personaje anime care apar în volumul 20

Și încă o dată, permiteți-mi să întreb... Volumul ăsta a existat? A.. a fost volumul 20, s-a produs?? Suntem la început de martie, am început volumul ăsta în 25 ianuarie și mi-am bătut recordul recordurilor în ceea ce privește numărul de vise în cea mai scurtă lună calendaristică?? Ce e viața?    Aveți aici personajele anime care au reușit să își facă simțită prezența în acest mirobolant Shinkansen.   Road Kamelot (D.Gray-Man) în visul 1 Lenalee Lee (D.Gray-Man) în visul 1 Past!Allen (D.Gray-Man) în visul 8 Terumi Mei (Naruto) în visul 8 - mențiune Nea D. Campbell (D.Gray-Man) în visul 8 Cross Marian (D.Gray-Man) în visul 8 - mențiune Allen Walker (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17, 32 Tyki Mikk (D.Gray-Man) în visele 9 - mențiune, 17 Yamato (Naruto) în visul 12 Uchiha Sasuke (Naruto) în visele 12, 21 Uchiha Itachi (Naruto) în visele 12 Asher (Flipped In Love) în visul 13 Ryuga (Metal Fight Beyblade) în visul 17 Yumiya Kenta (Metal Fi...

Final de volum!! (Partea 20)

...Ori Shinkansen-ul, ori volumul 20, tot una. Bună ziua, am terminat încă un volum de vise 🎉🎉🎉 Aș fi putut să îl termin rapid în februarie, dar dacă tot m-am văzut cu lux de vise, am zis că pot și să renunț la unele dintre ele. (Rețineți, regula nu s-a aplicat celor care mi-au scăpat efectiv printre degete, pe care le regret și astăzi și sper să am unele similare în viitor, mulțumesc frumos, universule.) Și pentru visul cu subiect și predicat, cu plot cu introducere, cuprins și încheiere avut în 1 martie la 6 dimineața, să te odihnești în pace, ai fost prea bun ca să mă trezesc la timp să te scriu :( Aș fi putut să termin de atunci restul de trei vise, că fix 3 am avut în noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, dar primul nu-mi plăcu, al doilea îmi fugi, am mai rămas cu al treilea și cu speranțele din viață. Și aș fi putut să îl termin și în 2 martie, că tot 3 vise am avut și atunci, dar două consecutive de stres nu aș fi vrut, iar al treilea în care mergeam la FILM mi-a fost a...

20-33: Căutări

Se făcea că apăruseră pe Cocoppa câteva gacha-uri noi pe care le voiam neapărat. Nu se puteau juca cu tichete, ci cu monede, dar eram liniștită, mai ales de când se obișnuise mai multă lume cu funcția Market și puteam să primim monede pentru gacha în fiecare zi. Astfel, de fiecare dată când numărul monedelor depăsea un anumit prag (500+), dădeam imediat o parte din ele la gacha, câteodată 40, câteodată 60. În general primeam mai multe scene și fețe decât de la gacha-urile obișnuite, dar părul și scena de care chiar aveam nevoie întârziau să apară.  La un moment dat am avut norocul să primesc dintr-un singur 10Play un set întreg din aceeași temă (scenă, ochi, păr, rochie unicat, decor pentru avatar, profil). Am fost în culmea fericirii, așa că am ieșit numaidecât afară la zăpadă să îmi construiesc noul show - literalmente.  În timp ce mama era undeva mai în față, construind o cazemată, eu am găsit în zăpadă un fel de suport din plastic în formă de pătrat așezat strâmb. În p...